Plaiurile Bârgăului au o istorie seculară şi s-au bucurat de-a lungul veacurilor de o înfloritoare viaţă materială, culturală şi spirituală.

            Asupra originii cuvântului Bârgău au fost emise, din punct de vedere etimologic, mai multe ipoteze. Dintre acestea amintim pe aceea a prof. Nicolae Drăgan, care consideră că acest cuvânt este de origine slavă, însemnând văgăună sau fundătură. De altfel, Valea Bârgăului este tocmai o astfel de înfundatură din care se poate ieşi numai printr-o trecătoare. Tot de origine slavă sunt denumirile date Muntelui Miroslava şi a râului Bistriţa, alături de multe cuvinte care însoţesc viaţa pastorală.
            Totodată există şi părerea că numele "Bârgău" provine de la saşii bistriţeni, din substantivul german "berg", care înseamnă "munte", sau din derivate ale acestuia.

            Deşi informaţiile despre trecutul îndepărtat al acestei văi sunt puţine şi fragmentate, vestigiile arheologice atestă că Valea Bârgăului a fost locuită de la sfârşitul epocii neolitice sau începutul epocii bronzului şi epocile imediat următoare. După cucerirea Daciei de către romani şi colonizarea ei, stăpânirea romană s-a întins până la hotarul de vest al Văii Bârgăului. Iulian Martian în lucrarea "Ţara Năsăudului înainte de militarizare", aminteşte de un drum roman care ar fi străbătut Valea Bârgăului şi trecătoarea din aceşti munţi, spre nord până la vârful Măgura, unde există şi astăzi acest drum construit din piatră cubică, drum acoperit în prezent de pajişti. După retragerea stăpânirii romane acest ţinut a fost călcat de diferite popoare migratoare de origine slavă şi tătară de la care au rămas denumiri pătrunse în toponomia locală.
            După cucerirea Transilvaniei de către statul feudal maghiar (sec XI-XIII), populaţia Văii Bârgăului a fost transformată în iobagi iar teritoriul dăruit unor familii de mari feudali. Prima atestare documentară a Ţării Bârgăului cu numele de BORGO datează din 1317, când o comisie de funcţionari ai comitetelor Dăbâca şi Sonlocul inferior fac o împărţire de proprietăţi în Munţii Bârgăului între familiile nobiliare Bethlen şi Apaffy. Această împărţire a munţilor nu se putea face decât în cazul în care membrii celor două familii aveau drept de proprietate asupra Ţării Bârgăului, ajunsă fără îndoială un vechi cnezat de vale în timpul regelui Carol Robert de Anjou şi domeniu feudal prin obişnuitul sistem al daniilor regale.
            În toată perioada feudalismului, cel mai frecvent fenomen în această zonă a fost fenomenul băjeniilor, explicabil datorită asupririi feudale.
            În anul 1506 Valea Bârgăului a fost cumpărata de la contele Nicolae Bethlen cu 600 florini de aur, de către saşii bistriţeni. Din anul 1529 intră în stăpânirea Moldovei odată cu cetatea Bistriţei, primită de Petru Rareş pentru ajutorul oferit voievodului Transilvaniei Ioan Zapolya, iar în anul 1552 Ţara Bârgăului reintră în stăpânirea nobililor Bethlem.
            Statutul acestei văi se schimbă odată cu conscripţia militară din anul 1783 când, din dispoziţia împăratului Josif al II-lea, domeniul Borgo este răscumparat din proprietatea familiei Bethlem cu 700.000 de florini şi încorporat regimentului al II-lea de graniţă de la Năsăud, iar locuitorii au fost eliberaţi din starea de iobăgie. Militarizarea ţinutului era impusă de considerente de ordin militar.
Curtea imperială de la Viena dorea un loc de comunicaţie cât mai uşor, care să permită accesul spre Moldova al trupelor imperiale, avantaj pe care trecătoarea Bârgăului îl avea şi prin înrolarea localnicilor în regimentele grănicereşti, efectivele unităţilor de linie şi grănicereşti au crescut.
            În militarizarea Bârgăului, spre deosebire de a Văii Someşului, nu a fost impusă condiţia trecerii la catolicism ca o cerinţă a Curţii de la Viena. Aceasta dovedeşte că imperiul avea nevoie de întărirea graniţelor de nord a Transilvaniei şi că pentru aceasta era dispus să renunţe la unul din vechile instrumente ale monarhiei, de supunere a populaţiei din teritoriile ocupate.
            După militarizare a început o instrucţie severă, obişnuind bărbaţii de aici cu mânuirea armelor, cu serviciul de frontieră şi cu disciplina militară. S-a făcut o sistematizare a comunelor, satele răspândite pe dealuri şi sub munte fiind mutate de autorităţile militare de-a lungul văii, pe lângă Bistrita Ardeleană, iar din cele două Bârgaie, cel de sus şi de jos, au luat fiinţă aşezările Rusu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Susenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Bistrita Bârgăului şi Tiha Bârgăului, denumiri care s-au menţinut până în zilele noastre.
            În timpul revoluţiei de la 1848, Ţara Bârgăului a fost teatrul unor operaţiuni militare de mare anvergură ale regimentului II de graniţă năsăudean împotriva revoluţionarilor maghiari conduşi de generalul Bem şi cele imperiale (habsburgice), ambele tabere stabilindu-şi la Prund cartierul de operaţiuni.
În 1851 regimentele grănicereşti au fost desfinţate iar comunele au început să se administreze liber, în conformitate cu interesele proprii, implicându-se în numeroase acţiuni cu scopul emancipării naţionale. În această direcţie se înscrie memoriul înaintat de comunele Văii Bârgăului, Curţii imperiale de la Viena în 1860 şi Dietei de la Sibiu în 1864.
            Localitatea Prundu Bârgăului a servit mereu ca centru de plasă, pretorul avându-şi reşedinta aici, ca şi judele cercual care reprezenta puterea judecătorească.
Cu ocazia războiului de independenţă a României din 1877-1878, bărgăuanii şi-au arătat afecţiunea faţă de fraţii lor de peste Carpaţi prin intermediul "Subcomitetului damelor romane" din Prundu Bârgăului şi acţiunea dr. Mureşan, tot din Prundu Bârgăului, care aduna subscripţii de la locuitorii satelor de pe întreaga vale.
            Mişcarea memorandistă din 1892 a avut un puternic ecou în rândurile intelectualităţii din Prundu Bârgăului, unii dintre ei fiind târâţi în cunoscutul proces al "replicei", determinat de acţiunile de solidaritate manifestate faţă de autorii Memorandumului, judecaţi şi condamnaţi la pedepse severe.
Primul război mondial a fost un război de întregire a neamului romanesc. Pe Valea Bârgăului a generat numeroase frământari ce vor culmina în 1918 cu constituirea Consiliului Român Local şi a Gărzii Naţionale. Consiliul Local şi-a trimis reprezentanţii la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
            Totodată, primul război mondial a îndoliat numeroase familii din Prundu Bârgăului şi de pe întreaga vale; 334 de militari înrolaţi în armata austro-ungară şi-au lăsat sângele pe pământurile din Italia, Serbia, Ungaria sau în lagărele ruseşti. Indiferent sub ce steag au luptat, nu se poate trece cu vederea nenorocirea familiilor care şi-au pierdut doi, trei sau chiar patru copii căzuţi pe front. În amintirea acestora, locuitorii au ridicat în anul 1935 Monumentul Unirii, menit să amintească jertfa celor care prin tributul lor de sânge au făcut să triumfe Marea Unire. Monumentul care avea înscrisă dedicaţia "cinste vouă celor ce ne-aţi dat unirea" a fost distrus de hortişti în toamna anului 1940.

            Un eveniment tragic a marcat sufletele bărgăuanilor şi anume masacrul de la Prundu Bârgăului. În seara zilei de 10 octombrie 1944, sub presiunea armatelor aliate care înaintau spre Valea Bârgăului, trupele hortiste au fost nevoite să se retragă. În aceeaşi seară, după ora 22:30, ca răzbunare pentru retragerea silită şi ca pedeapsă pentru atitudinea ostilă pe care au simţit-o pe perioada ocupaţiei, hortiştii au executat un grup de 7 români, şase bărbaţi şi o fată. Au fost seceraţi de gloanţe pentru vina de a fi români: Pavel Costea-71 de ani, Vasile Raţiu-41 ani, Leon Vlad-50 ani, Simion Rogina-47 de ani, George Popandron-63 de ani, Lucreţia Tanca-24 de ani şi preotul Augustin Pop din Mijlocenii Bârgăului. Preotul primul impuşcat în ceafă, a căzut în groapa comună dar nu a murit. Dupa execuţie a reuşit să se târască afară şi sa-şi salveze viaţa, fiind singurul supravieţuitor din grup. Acestor martiri li s-a ridicat la locul execuţiei o troiţă, iar în anul 1992 un monument în centrul comunei, ca semn de recunoştinţă şi veşnică aducere aminte.